info

PSD Călăraşi spune că n-are nici o legătură cu schimbarea directorului de la “Mihai Eminescu”

protest-Mihai-Eminescu

De pe adresa de email calarasi@psd.ro am primit un comunicat de presă cu următorul conţinut: „Zilele trecute, cadrele didactice si elevii Liceului Teoretic Mihai Eminescu s-au confruntat cu o situatie controversata: schimbarea din functie a directorului acestui liceu, Prof.Dr. Constantin Mitra. Partidul Social Democrat Calarasi, precizeaza ca nu are nici un fel de legatura cu aceasta schimbare.”
Comunicatul nu este semnat de nimeni şi nici nu se explică în ce mod ar putea avea legătură partidul cu derularea unui act administrativ şi organizatoric din interiorul unei şcoli.

Într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, spune că eliberarea din funcţie a directorului nu are nici o legătură cu politica, directorul Mitră recunoscând deficienţele constatate de Inspectoratul Şcolar.
„Dacă era o schimbare politică, ar fi fost numit altcineva în locul domnului Mitră, dar n-a fost numit nimeni. Nu neg meritele profesionale şi talentul pedagogic al domnului profesor, dar dumnealui a avut o problemă cu partea managerială.

Profesorul Constantin Mitră, director interimar cu delegaţie al Liceului Mihai Eminescu din Călăraşi a fost eliberat din funcţie, săptămâna trecută, după ce o echipă de control a Inspectoratului Şcolar Călăraşi a găsit o serie de deficienţe în activitatea managerială a acestuia. Vestea schimbării din funcţie a directorului a provocat protestul elevilor din liceu.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top