info

Punctul de taxare Fetești: bunuri confiscate de polițiștii de frontieră călărășeni

politie-frontiera

În data de 17.02.2016, ora 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi, aflaţi în acţiune specifică de combatere a evaziunii fiscale în zona punctului de taxare, autostrada A2- Feteşti, au oprit pentru control o autoutilitară, condusă de un cetăţean român.

La control, lucrătorii noştri au descoperit în autovehicul 14 kituri – dispozitive electronice de radiocomunicaţii – pentru echiparea turnurilor de telefonie mobilă, în valoare de 263.250 lei, pentru care reprezentantul firmei nu a putut prezenta documentele de provenienţă şi însoţire.

O oră mai târziu, în cadrul aceleiaşi acţiuni, a fost oprită o autoutilitară condusă de un cetăţean român, la controlul căreia poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe articole de uz casnic şi cosmetice, în valoare de 19612 lei, pentru care reprezentantul societăţii nu a putut prezenta documentele de provenienţă şi însoţire.

Administratorii celor două societăţi comerciale, cu sediul pe raza municipiului Bucureşti au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor L.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu amenzi în valoare de 20.000, respectiv 10.000 lei, iar bunurile transportate, în valoare totală de 282.862 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top