LIFESTYLE

Putem să ne ferim de E-uri?

GI1601H_Danger-Dogs-with-Spicy-Fruit-Relish_s4x3

Aparent, tot mai mulţi oameni sunt suspicioşi cu E-urile din produsele alimentare, care, după cum spun multe guri prin România şi nu numai, ne pun în pericol viaţa şi fericirea. E-urile bântuie mentalul colectiv naţional ca nişte săbii ale lui Damocles, legănându-se necontenit deasupra capetelor tuturor.

Vocea autoritară a unui expert, devenit în câțiva ani o celebritate națională în România, străbate aproape fiecare articol de ziar sau reportaj de televiziune, avertizând cu privire la primejdiile cu care ne amenință existența aceste misterioase numere precedate de litera E. Există chiar un website românesc dedicat[1], a cărui pagină de start poartă deviza: „Alimentație sănătoasă fără E-uri”.

Surpriza este că, totuși, cele mai multe povești legate de E-uri sunt doar atât, legende și mituri urbane (chit că sunt girate uneori de personalități cu titluri academice impresionante). Nu întâmplător, cercetătorul britanic N. W. Pirie afirma în 1969 că puține subiecte dau naștere la atât de multe mituri ca alimentația, boala și grădinăritul.

Sunt atât de multe de spus despre E-uri, în condițiile unei dezinformări cronice, încât e imposibil să epuizezi subiectul în câteva pagini. Dar ar merita clarificate câteva lucruri de ordin general, care adesea sunt ignorate sau greșit înțelese.

Numerele E – un paradox

Este un paradox faptul că E-urile sunt atât de hulite şi detestate, întrucât aceste nume de cod au fost introduse în legislația europeană tocmai pentru a oferi garanții şi încredere consumatorilor europeni în ceea ce privește calitatea produselor alimentare puse pe piaţa comună. Un asemenea sistem de numere precedate de litera E (de la Europa) a fost introdus pentru prima dată la începutul anilor 1960 (mai precis, în 1962) în ceea ce se numea pe atunci Comunitatea Economică Europeană (CEE, devenită în prezent Uniunea Europeană, UE) în legătură cu coloranţii alimentari şi, ulterior (prin anii 1970), a fost extins şi la alte categorii de aditivi.

O substanță care a primit un număr E este o substanță care a fost suficient testată şi declarată drept sigură pentru utilizarea ei în condițiile prevăzute de legislația europeană (de exemplu, folosirea sa în anumite cantități, doar în anumite categorii de produse etc.). Deși scopul sistemului a fost acela de a genera încredere în mintea consumatorilor, paradoxal, pentru o bună proporție a populației europene, efectul a fost încă de la început acela de a naște suspiciuni şi neîncredere în produsele pe a căror etichetă apar aceste numere.

Este celebră așa-numita „foaie de la Villejuif“, care circula încă de la jumătatea anilor 1970 în Franța şi apoi în alte zone ale lumii cu scopul de a semăna neîncrederea consumatorilor în „E-urile“ autorizate pe atunci în CEE. Acest document era o listă fantezistă, anonimă, vehiculată inițial sub forma unei pagini dactilografiate pe care scria (de mână) că ar fi distribuită de spitalul din Villejuif, o comună din Franţa (spitalul acestei comune se numește, de fapt, Institutul Gustave-Roussy). Deşi Institutul Gustave-Roussy a dezminţit de mai multe ori că s-ar afla la originea listei şi a afirmat clar că foaia respectivă „difuzează informaţii false despre aditivii alimentari”[2], documentul a continuat să fie vehiculat. Prin anii 1970-1980, lista era distribuită sub formă de foaie volantă transmisă între prieteni sau colegi; în zilele noastre, aceasta este răspândită cu ajutorul mijloacelor electronice de comunicare. După Franţa (începând cu 1976), în 1984 foaia s-a difuzat rapid în Marea Britanie, iar în 1989, în Danemarca. În 1990, o versiune în germană a textului circula la Bruxelles printre angajații Comisiei Europene. În 2011, o versiune electronică străbătea încă mediul virtual din Franţa.

Cum de miturile se nasc atât de ușor, circulă atât de repede şi sunt atât de greu de distrus? Răspunsul pare să aibă o singură componentă majoră: natura umană, cu calitățile şi, mai ales, cu limitările ei. Frica îl împiedică adesea pe om să ia decizii raționale. În plus, contextul este foarte important pentru înțelegerea unei informații.

„Pe vremuri era mai bine” (?)

Există adesea percepția că situația actuală în care etichetele alimentelor sunt „pline de E-uri” este un uriaș regres față de trecut, când lucrurile stăteau mult mai bine[3]. Cu toate acestea, o analiză obiectivă a dovezilor nu confirmă acest lucru.

Tendința de a folosi aditivi în produsele alimentare comercializate este atestată încă din antichitatea greco-romană (se foloseau, de pildă, coloranţi sau aromatizanţi pentru a masca culoarea ori mirosul unor alimente). În Evul Mediu, practica „falsificării” alimentelor prin folosirea de feluriţi aditivi, de diverse origini, era larg răspândită, iar pedepsele pentru aceasta erau dintre cele mai crude şi mai pline de fantezie (de la expulzare, biciuire sau tăierea urechilor, până la obligarea celui vinovat să consume alimentele „falsificate” până când murea). Regele Ludovic al XIV-lea a impus pedeapsa capitală pentru adăugarea de cârmâz (o plantă ale cărei fructe roşii-negricioase au o deosebită putere tinctorială) în vin, pentru colorarea acestuia.

CVitește mai mult: http://semneletimpului.ro/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top