info

Reținuți de poliție, după ce s-au prezentat drept angajați la energie lectrică

Doi bărbați sunt bănuiți că i-ar fi solicitat unei femei din judeţul Călăraşi, 600 de lei, prin folosirea de calităţi mincinoase.

Cei doi au fost reținuți și sunt cercetați pentru înșelăciune.

La data de 07 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani au identificat doi bărbaţi, în vârstă de 22 şi 44 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la înșelăciune.

Cei doi, dându-se drept angajaţi ai unei firme de energie electrică, i-ar fi solicitat unei femei de 87 de ani, suma de 450 de lei, reprezentând contravaloarea facturii pe care femeia ar fi avut-o de achitat, precum şi suma de 150 de lei, în urma pomisiunii că-i va aduce lemne de foc.

Din verificările efectuate de poliţişti se pare că cei doi ar mai fi încercat, prin aceeaşi metoda, să pagubeasca şi alte două persoane în vârstă, însa plata nu s-a efectuat.

Faţă de cei în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii unei infracţiunii de înşelăciune şi două infracţiuni de tentativă la înşelăciune, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 7 =

To Top