info

Dezastru: Nici un promovat la simularea BAC-ului în 6 licee din Călăraşi

rezultate simulare BAC 2013 Calarasi

foto: romanialibera.ro

Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat în judeţul Călăraşi este de la an la an mai mică… şi viitorul nu sună deloc bine.

În 2011, doar 40,81% dintre elevi au luat BAC-ul, dar anul trecut a fost dezastru: 37,15 % au plecat acasă cu diploma de Bacalaureat. Dacă ar fi să ne luăm după rezultatele de la simularea examenului de BAC care a avut loc zilele trecute nici 20% nu au promovat.

Conform inspectorului adjunct general din cadrul ISJ Călăraşi, Eufrosina Amza, citat de Radio Voces Campi, din 2.074 de elevi prezenţi la evaluări doar 398 au promovat, procentul fiind de 19,17%.

Am ajuns să ne lăudăm cu promovabilitate de sub 50%, cele mai bune rezultate fiind înregistrate de Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” cu un procent de promovare de 44,91%, urmat de Liceul Teoretic „Neagoe Basarab” Olteniţa- 42,58%.

Liceul teoretic „Mihai Eminescu” a urcat şi el pe podum, locul III, cu o promovabilitate de 33,56%. Celelalte licee n-au trecut de 10%: „Nicolae Bălcescu” Olteniţa – 7,24%, Liceul „Danubius”- 6,29%, Colegiul Economic – 4,86% şi Colegiul Agricol „Sandu Aldea” cu un procent de promovare de 0,65%.

Au fost însă şi unităţi şcolare unde nici un elev nu a luat simularea de Bacalaureat: Grupul de Transporturi Auto, Liceul „Ştefan Bănulescu”, Liceul „Duiliu Zamfirescu” Dragalina, Grupul Şcolar „Dan Mateescu”, Liceul Tehnologic „Ion Ghica” şi Liceul Tehnologic numărul 1 Borcea.

Este cunoscut că la simulări, elevii nu se mobilizează ca în cazul unui examen real însă rezultatele arată o situaţie deloc roz. Tinerii au din ce în ce mai puţin chef de şcoală. Îşi dă seama cineva că e nevoie de o schimbare serioasă în sistemul de învăţământ?

cofetaria-calarasi-h
1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top