Cultura

Români şi bulgari. Provocările unei vecinătăţi

carteLa finele anului 2007 la editura „Cartea Universitară „ din Bucureşti a văzut lumina tiparului volumul „Români şi bulgari. Provocările unei vecinătăţi „lucrarea conţinând mai multe teze rezultate din cercetările întreprinse, apariţia fiind coordonată de către profesorii universitari Florin Anghel, Mariana Cojoc şi Magdalena Tiţă. Împărţite în cinci capitole, cele 476 de pagini cuprind subiecte interesante menite a elucida multe din semnele de întrebare care se mai pun.

Volumul face referire printre altele la :”aportul semnificativ al statului medieval Ţara Românească, care continuă o tradiţie mai veche, privind menţinerea şi dezvoltarea poziţiilor ortodoxismului la sudul Dunării în perioada dominaţiei otomane, realizându-se astfel o misiune istorică în beneficiul popoarelor balcanice între care şi cel bulgar. Se scoate în relief contribuţia majoră a României în anumite momente chiar decisivă, în emanciparea naţională a bulgarilor, prin demersurile sale consecvente de a lungul întregii epoci moderne, de susţinere atât la nivel politico-diplomatic, cât şi la nivelul opiniei publice, a principalelor evoluţii istorice înregistrate de ţara vecină în această perioadă, eforturile depuse de ţara noastră în perioada interbelică pentru edificarea unei securităţi colective în Europa de Sud- Est împotriva tendinţelor revanşarde şi revizioniste ale statelor din regiune , învinse în primul război mondial, care au determinat la începutul celui de al doilea război mondial, provocarea amestecului puterilor străine în reglementarea problemelor bilaterale, cu efecte negative pentru ambele ţări vecine , etc”.

Nu în ultimul rând , volumul susţine cu date istorice realitatea existenţei românilor pe teritoriul Bulgariei şi reliefează, pornind de la studiul anumitor documente inedite, dimensiunea, caracterul şi efectele politicii etnice derulată de către autorităţile bulgare la adresa românilor, realitate istorică care nu îşi găseşte locul în prezentul context european al regiunii. Făcând o scurtă incursiune în trecut, materialul referitor la situaţia românilor din Bulgaria scoate în relief, perioada 1950-1970. Într-un raport al consulului român de la Rusciuk din anul 1954, printre altele, se face un scurt istoric al românilor din Bulgaria aducându-se în susţinerea demersului izvoare istorice dintre cele mai diverse(letopiseţe, statistici, etc) în care sunt menţionate zonele bulgăreşti unde trăiau mase compacte de români precum: Vidin, Vraţa, Pleven, Nicopol, Şvistov, Tatrakan, Silistra, Tolbuhin etc.

În esenţă, raportul arată că „populaţia românească care vorbeşte în casă şi pe stradă limba maternă nu se bucură până azi de şcoli cu limba de predare română, de asemenea nu există cărţi, ziare sau reviste în limba română”. În alt document din 1958 se arată că, deşi s-au depus eforturi de partea română pentru rezolvarea problemei minorităţii româneşti din Bulgaria, acestea au fost în zadar, deşi numărul cetăţenilor români stabilţi în această ţară este în continuă creştere menţionându-se că numai în anul 1958 s-au stabilit pe acest spaţiu 208 cetăţeni români. În alt document din 1960 se vorbeşte despre „şovinismul velicobulgar” care în trecut a adus mari nenorociri popoarelor balcanice .

Guvernul bulgar este acuzat că nu a luat măsuri pentru lichidarea acestor urme ,ba mai mult a acentuat şovinismul bulgar în interesul desnaţionalizării minorităţilor naţionale din Bulgaria, acţiuni care a căpătat o formă politică de start cu caracter legal prin schimbarea numelor şi etniei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale pe baza actului oficial „Îndreptarul cu privire la înregistrarea stării civile din 5 ianuarie 1960″.Documentul stabileşte grupele de români trăitori în Bulgaria şi confirmă faptul că istoricii români , bulgari şi străini cunosc această realitate.

Se face apoi o referire la denaturarea intenţionată a datelor din recensămintele populaţiei în referire la minoritatea românească, arătându-se că în 1956 s-a trecut în tăcere situaţia din cele 92 de localităţi locuite exclusiv de români , „ unde femeile şi bătrânii nu ştiu limba bulgară iar copii o vorbeau doar la lecţie.” În finalul acestui document sunt menţionate presiunile puternice care se făceau asupra românilor de a renunţa la limba şi la naţionalitatea română fiind oferite exemple concrete în acest sens ce indica faptul că erau persecutaţi îndeosebi acei români care cereau deschiderea de şcoli româneşti.

Cererile lor se soldau cu pierderea serviciului. Elementul românesc capabil din Bulgaria nu era promovat în posturi de răspundere în viaţa economică iar tinerii români li se refuzau înscrierea în instituţiile de învăţământ superior.Ca urmare a acestui fapt statul bulgar făcea din români principala forţă de muncă în agricultură la sate iar pe cei din oraşe îi transforma într-o” gloată neluminată”. Asta era situaţia în 1970 dar din păcate nici în prezent, această problemă nu şi-a găsit o soluţie corectă conformă cu normele general acceptate de dreptul internaţional, minoritatea românească din Bulgaria nefiind recunoscută prin Constituţie.

Ca urmare a acestui fapt ea este lipsită de drepturile necesare promovării identităţii proprii într-o Europă care se vrea unită şi în respectarea diversităţii sale etnice. Este bine să se cunoască marile adevăruri precum şi unele nuanţe „ştiinţifice” prin care se încearcă a se demonstra de către unii „reprezentanţi bulgari” subtile pretenţii teritoriale, înainte de a privi obiectiv ce se întâmplă în ograda lor.
Constantin Mitulescu

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + two =

To Top