Fapt divers

S-a lansat platforma Oamenii Sudului. Poveşti de bine din sudul României.

unnamed

Sudul țării nu este o zonă foarte dezvoltată din multe puncte de vedere, însă oamenii acționează voluntar în locul în care trăiesc, au inițiativă și sunt dornici să-și îmbunătățească viața.

Din 2006, Fundația PACT a lucrat în 138 de comunități din sudul României. Am întâlnit povești despre oameni care se implică, mobilizează satele sau orașele mici în care trăiesc și vor să lase ceva în urma lor.

În prezent, România acestor oameni cu inițiativă nu este foarte vizibilă. De aceea, Fundația PACT, împreună cu Decât o Revistă (DoR), au lansat proiectul Oamenii sudului – www.oameniisudului.com. Credem că oamenii sunt cea mai importantă resursă din sud, iar poveştile lor pot să inspire şi să motiveze dincolo de resursele puține pe care le au.

Prin intermediul acestui proiect, ne dorim să promovăm la nivel național oamenii din sud, care se implică voluntar și produc schimbare la ei în comunitate. Inspirați de poveștile lor, alți localnici, din alte comunități, pot acționa local pentru a-și crea condiții mai bune la ei acasă, declară Georgiana Cune, coordonatorul proiectului.

Pe platforma online www.oameniisudului.com vor fi publicate povești despre oameni din comunități mici, care s-au mobilizat, au înființat organizații comunitare locale, au găsit resurse și au lucrat împreună la proiecte pornite de la nevoile lor comune. Poveștile scrise vor fi completate de documentare foto și video realizate de George Popescu (http://www.poqe.com) și Petruț Călinescu (http://www.petrut-calinescu.com).

O comunitate înseamnă să facem lucruri împreună și să credem în noi. Oamenii au nevoie de încurajare și de încredere pentru a-și pune în valoare potențialul.

Prin platforma Oamenii sudului – www.oameniisudului.com – promovăm povești de bine din sudul României și punem în valoare inițiativa, mobilizarea, voluntariatul și proiectele locale.

Fundația PACT Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare este activă în domeniul dezvoltării comunitare în 19 județe din sud-vestul, sudul și sud-estul țării. Credem că fiecare comunitate are curajul, încrederea și capacitatea de a avea un rol activ în a-și construi propriul viitor.

De peste 12 ani, echipa noastră sprijină oameni cu inițiativă din comunitățile mici din sudul României să construiască o viață mai bună pentru membrii lor, prin facilitare, instruire, consultanță și finanțare.

Cetățenii din aceste comunități formează organizații comunitare care identifică și mobilizează resurse și acționează local pentru a rezolva probleme cu care se confruntă ei înșiși și concetățenii lor. Mai multe detalii despre proiectele Fundației PACT se regăsesc pe www.fundatiapact.ro și www.facebook.com/FundatiaPACT.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 1 =

To Top