info

Săptămâna prevenirii criminalității – meci de fotbal și armele polițiștilor

Ieri, 27 septembrie a.c., în continuarea activităţilor informativ-preventive organizate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi aferente manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii au fost prezenţi în parcarea unui magazin din Călăraşi pentru marcarea zilei destinate prevenirii victimizării minorilor.

Discuţiile purtate cu cetăţenii şi cu elevii claselor I – XII ce au răspuns invitaţiei noastre au avut ca scop informarea cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri antivictimale şi consecinţele ce decurg din comiterea de infracţiuni.

Cei prezenţi s-au familiarizat cu tehnica din dotarea poliţiştilor de ordine publică, rutieri, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi celor pentru acţiuni speciale folosită în misiuni.

De asemenea, poliţiştii criminalişti au prezentat laboratorul criminalistic, cu dotările necesare efectuării cercetării săvârşirii infracţiunilor la faţa locului.

În a doua jumătate a zilei, poliţiştii au fost alături de copiii din cadrul Centrului de Plasament Sf. Ştefan din comuna Perişoru, cu care au organizat un meci de fotbal ce a vizat consolidarea relaţiei poliţist-comunitate şi totodată creşterea gradului de încredere şi apropiere faţă de instituţia Poliţiei.

La final, au fost înmânate diplome şi o cupă de participare, cei mici primind rechizite şi dulciuri.

meci-fotbal-saptamana-prevenirii-calarasi

saptamana-prevenirii-politia-calarasi-2

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three + 5 =

To Top