LIFESTYLE

Smiley, Cabral şi Amalia Enache, în echipa „Let’s do it, Romania”

vedete-lets-do-it-romania

Campania de crowdfunding „Let’s Do It, Romania!” are noi susținători: Smiley, Cabral, Amalia Enache, Cornel Ilie, Vladimir Draghia, George Buhnici, Florin Grozea, Ana Ularu și Hanno Hoefer au spus „Da!” invitației de a se alătura primei campanii de crowdfunding dedicate unei cauze eco din România.

„Ce ingenioasă formă de voluntariat a lansat «Let’s Do It, Romania!». Chiar de pe telefonul mobil pe care, recunoașteți, îl avem mereu la îndemână, putem face primul pas pentru o Românie mai curată: o sesizare despre zonele în care ajungem și sunt sufocate de gunoaie. Știu că putem să înroșim toată harta României de la bun început, dar e foarte important să marcăm punctual «râul, ramul» acoperite în plastic, să fie clar unde trebuie intervenit. Exact ca la un om bolnav, e nevoie întâi de un diagnostic precis”, spune Amalia Enache.

Până în acest moment au fost strânși 12 736 dolari din donații individuale pe platformă, dar și din sponsorizări din partea unor companii private, care nu sunt vizibile pe platforma Indiegogo. Până pe 20 unie, se pot face donații pentru aplicația și platforma care curăță România la acest link: https://www.indiegogo.com/projects/swipe-away-illegal-waste#/story

„Am susținut «Let’s Do It, Romania!» de la bun început, ba am și participat cărând gunoaie la groapă. Au făcut lucruri pe care nimeni nu le vedea făcute, au reușit unde mulți așteptau eșecul. Acum și-au propus, din nou, să mute munții: vor să dezvolte o aplicație prin care identificarea gunoaielor și ridicarea lor să fie mai facilă, mai rapidă, mai eficientă. Știi cine. Știi ce. Știi cum. Eu mi-am făcut treaba. De-acum încolo tu decizi dacă vrei să susții”, a declarat Cabral.

Campania de crowdfunding are ca scop strângerea de fonduri pentru aplicația mobilă și platforma software „Let`s Do It!”. Cu ajutorul aplicației,orice român va putea să marcheze oricând pe Harta Deșeurilor orice deșeu întâlnit în oraș sau în natură, pentru ca să fie apoi raportat către autorități și curățat în 30 de zile, conform legii. Voluntarul va primi constant mesaje cu statusul sesizării, până când zona este curățată.

“Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 şi până acum, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1 000.000 de voluntari care au reușit să adune peste 2.000.000 de saci (peste 22 500 de tone de deșeuri), iar media de deșeuri reciclate pentru cei patru ani de proiect a ajuns la 31%. “Let`s Do It, Romania!“ este parte din comunitatea internațională “Let`s Do It, World!“.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 5 =

To Top