in

Spanţov: incendiu de mirişte şi vegetaţie, pe 3 hectare

lemonrdwheat-35

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet au acţionat timp de 45 de minute pentru lichidarea incendiului de mirişte, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare.

Exista pericolul, ca din cauza vântului, arderea să se propage la lizierele de salcâm şi plop aflate în imediata vecinătate, însă pompieri au intervenit eficient şi au înlăturat acest risc.

În data 12.08.2015, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Spanţov, pentru stingerea unui incendiu de mirişte şi vegetaţie uscată, care se manifesta pe o suprafaţă de circa trei hectare, pe un teren agricol, proprietate privată, aparţinând unei societăţi agricole.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens, existând pericolul, ca din cauza vântului, arderea să se propage la lizierele de salcâm şi plop aflate în imediata vecinătate.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită.

În urma incendiului, a ars mirişte şi vegetaţie uscată pe o suprafaţă de circa trei hectare, nefiind înregistrate pagube materiale.