info

Spectacole umanitare, organizate de Centrul Cultural Călăraşi şi Inspectoratul Şcolar

barbu stirbei

Centrul Cultural Județean Călărași și Inspectoratul Școlar Județean Călărași își unesc forțele într-un parteneriat al cărui scop nobil este ajutorarea micuței Erica Andreea, un copil cu grave probleme medicale.

Scopul acestei acțiuni caritabile este strângerea de fonduri în cadrul celor două spectacole umanitare, ce se vor desfășura în 20 și 24 Februarie 2015.

Primul eveniment va avea loc vineri, 20 Februarie 2015, începând cu ora 11:00. Soliști ai grupului “Flores Campi” al C.C.J. Călărași, trupa de dans “Alimar” a Palatului Copiilor Călărași și trupa de dans “Magic Star” se vor uni într-un fascinant spectacol muzical-coregrafic.

Al doilea eveniment cuprinde două reprezentații ale spectacolului de teatru pentru copii. ”Aventurile lui Nică”, susținut de trupa de teatru ”Aurel Elefterescu” a C.C.J. Călărași, se va desfășura marți, 24 Februarie 2015 începând cu ora 09.30 și respectiv 11.30.
Ambele evenimente se vor desfășura în sala de spectacole “Barbu Stirbei” a Centrului Cultural Județean Călărași.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top