24h/24h

Tânăr din Călărași, reținut de polițiști

IMG_1287

Un tânăr care circula fără permis de conducere, a încercat să se sustragă controlului şi a avut o un comportament violent, inclusiv la adresa poliţiştilor care l-au prins, a fost reţinut.

În noaptea de 12/13 martie 2016, poliţiştii au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism care circula pe strada Eroilor, din municipiul Călăraşi, conducătorul auto continuându-şi însă deplasarea până pe strada Bucureşti, unde a avariat două autovehicule parcate.

Tânărul de la volan a încercat să părăsească locul evenimentului rutier soldat cu pagube materiale, pătrunzând prin escaladare în curtea unui imobil, fiind prins cu operativitate de poliţişti.
Acesta a fost identificat în persoana lui V.N., de 23 ani, din municipiul Călăraşi, care nu posedă permis de conducere şi a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Mai mult, în momentul în care i s-a solicitat să fie condus la spital în vederea recoltării de probe biologie, a devenit violent, ameninţând poliţiştii.

Procurorii au dispus în cauză, potrivit competenţelor, măsura reţinerii pentru comiterea infracţiunilor de ultraj, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, violare de domiciliu şi distrugere.

Persoana bănuită a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentată Judecatoriei Călăraşi cu propunerea de arestare preventivă.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top