info

Urmăriţi internaţional, prinşi de poliţiştii din Călăraşi

politisti1

Poliţiştii din Călăraşi, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, au depistat trei bărbaţi urmăriţi de autorităţile franceze pentru trafic de persoane.

La data de 19 noiembrie 2015, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au depistat trei bărbaţi, cu vârste între 25 şi 29 ani, toţi din municipiul Călăraşi, urmăriţi internaţional.

Pe numele acestora, autorităţile din Franţa au emis mandate europene de arestare, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi spălare de bani.

Pentru depistarea celor trei bărbaţi, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București şi depuşi în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, urmând a fi dispuse măsuri pentru predarea către autoritățile din Franţa.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine + eighteen =

To Top