Fapt divers

Ziua mondială a alimentației

world-food-day

Pe 16 octombrie, în peste 150 de țări este aniversată Ziua mondială a alimentației, declarată de Adunarea Generală a ONU, cu scopul creșterii gradului de conștientizare publică asupra problemelor privind alimentația la nivel mondial și consolidarea solidarității în lupta împotriva foametei, a malnutriției și a sărăciei.

Tema ediției din 2015, “Protecția socială și agricultura: întreruperea ciclului sărăciei rurale”, a fost aleasă pentru a evidenția importanța sa în reducerea sărăciei rurale și facilitarea accesului la alimente sau la mijloace pentru a cumpăra alimente. Protecția socială poate fi definită ca reprezentând o gamă largă de soluții, de multe ori combinată cu alți factori pozitivi care pot oferi ca oportunități locuri de muncă, furnizarea de produse alimentare, bani și servicii concepute pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili și pentru a-i ajuta pe cei săraci. Tema zilei din acest an se concentrează pe protecția socială. Sprijinul economic ca sistem de protecție socială rezolvă problema doar pe termen scurt. Pe termen lung, măsurile de protecție socială vizează stimularea producției, permițând o mai mare stabilitate a veniturilor și contribuind, astfel, la reducerea sărăciei și a insecurității alimentare. Ziua mondială a alimentației din acest an oferă, pe pagina dedicată de FAO (www.fao.org), materiale și sugestii pentru informarea și angajarea publicului în activități legate de protecție socială.

Celebrarea oficială a Zilei mondiale a alimentației are loc, în acest an, la Expo Milano 2015 și promite a fi unul dintre cele mai mari evenimente ale expoziției mondială din Italia. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, și directorul general al FAO, José Graziano da Silva, vor fi însoțiți la ceremonia de deschidere de către președintele Italiei, Sergio Mattarella, și de miniștri italieni: al agriculturii, Maurizio Martina, și al afacerilor externe, Paolo Gentiloni. Între alte evenimente la care participă secretarul general al ONU și directorul general al FAO se numără și “Zero Hunger Generation”.

Citeşte mai mult: http://www.agerpres.ro/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top