100 de voluntari au participat la ecologizarea Lacului Tăbăcăriei din Constanța

Lacul Tăbăcăriei din Constanța nu ar trebui să fie o groapă de gunoi, dar cu toate acestea, în ciuda mesajelor transmise către populație, a devenit o expresie a nepăsării și degradării. Mormane de deșeuri zac atât pe aleile și în spațiile verzi ale parcului, cât și pe luciul apei sau depozitate pe fundul lacului.

Deși acest lac este de o frumusețe specială, fiind locuit de lebede, vidre, pelicani, rațe sălbatice și alte specii, acestea sunt nevoite să trăiască printre pet-uri, ambalaje de dulciuri și semințe, pungi, bidoane și alte gunoaie.

Sâmbătă, 05 septembrie 2020, peste 100 de voluntari din Constanța, și-au unit forțele pentru a curăța lacul și parcul Tăbăcăriei de deșeuri, în cadrul unei ample acțiuni de ecologizare, desfășurată prin programul “Acționăm pentru Ape – A.P.A.”, organizat de Act for Tomorrow, cu sprijinul Kaufland România.

Timp de mai mult de 5 ore, cei peste 100 de voluntari au muncit intens pentru a curăța cât mai multe dintre deșeurile care sufocau parcul și apa din lacul Tăbăcăriei, care se întinde pe o suprafață de cca. 99 ha. În total, peste 350 de saci, însumând peste 4.000 kg, au fost strânși în cele 5 ore de muncă – 2.200 kg de pe maluri și din parc și 1.800 kg din apa lacului.

Voluntarii prezenți au intervenit cu zeci de bărci, caiace, dar și echipamente speciale, precum mincioguri de diverse dimensiuni, clești, plase și alte sisteme inovatoare de colectare a deșeurilor de pe ape. Mai mult decât atât, unul dintre momentele cheie ale acțiunii a constat în intervenția unei echipe formată din 4 scafandri. În mai puțin de o oră, aceștia au colectat de pe fundul lacului aproape 20 de saci cu deșeuri abandonate probabil de ani de zile, precum oale și tigăi, piese auto, echipamente de la uzinele chimice, resturi de materiale textile.

Scafandrii au intervenit în 3 zone, găsind în toate acestea un număr foarte mare de deșeuri voluminoase acumulate. Astfel, în urma acestei intervenții rezultă că fundul acestui lac este o adevărată groapă de gunoi care pune în pericol întregul ecosistem și sănătatea oamenilor.

Pentru a putea curăța o suprafață cât mai mare din zonă, echipele și-au delimitat teritoriile și au intervenit cu echipamente potrivite zonei alese. Astfel, echipele de pe mal au curățat zona de uscat folosindu-se de clești și greble, echipele care au curățat malul și interiorul lacului s-au folosit de mincioguri si greble, iar echipa de scafandri a adus pe barcă deșeurile găsite pe fundul apei. În acest mod, întregul areal al lacului a fost acoperit în cadrul acțiunii.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul instituțiilor publice locale, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral și Primăria Constanța în organizarea acțiunii. În cadrul acțiunii, echipa A.B.A.D.L., care a intervenit cu ambarcațiuni și echipamente speciale pentru colectarea deșeurilor a strâns 100 de saci de deșeuri.

Primăria Constanța a sprijinit organizatorii acțiunii în îndeplinirea unuia dintre obiectivele strategice ale programului, și anume, prevenirea poluării cu deșeuri a lacului. Astfel, în cadrul acțiunii au fost amplasate numeroase coșuri de gunoi pe malul lacului și în parc.

De asemenea, evenimentul s-a bucurat și de sprijinul a importanți actori locali, precum Restaurant Reyna Constanța, Nemo Diving Center, Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România.

Toate deșeurile strânse în cadrul acțiunii au fost colectate de compania de salubritate Polaris și urmează să fie reciclate sau recuperate energetic.

Acțiunea de ecologizare a parcului are și un efect de educare a populației pe termen lung, fiind prezenți numeroși părinți care au dorit să ofere o lecție de ecologie și protecția mediului practică copiilor, direct de la fața locului. Astfel, aceștia au putut învăța despre efectele produse de deșeuri în natură și cum afectează acestea viața ecosistemelor și au putut să se implice activ în stoparea lor.

Unul dintre punctele cheie pe care le-am atins în organizarea acestui eveniment este faptul că fiecare participant a primit un kit sustenabil care a conținut și o sticlă și un pai reutilizabile. Astfel, fiecare participant va putea renunța la producerea unor deșeuri, având la dispoziție produse sustenabile care se pot folosi pe termen lung.

Unii au citit și asta: