194 proiecte pentru finanţare nerambursabilă prin Regio depuse la ADR Sud Muntenia

BANIPână la data de 17 august 2009, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au fost depuse 194 proiecte prin care se solicită finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional).

Din cele 194 proiecte depuse, 50 au fost respinse, 2 au fost retrase de aplicanţi, iar pentru alte trei proiecte aplicanţii au renunţat la semnarea contractului. Situaţia proiectelor depuse pe cele 5 axe ale Regio şi care se află în diferite etape ale procesului de evaluare este următoarea:

Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere (buget 197,96 milioane de euro). Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: „Centre urbane” au fost depuse 12 Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană. În prezent urmează etapa de evaluare tehnică şi financiară a cererilor de finanţare componente ale PIDU-urilor declarate admisibile, conforme şi eligibile.

Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale (buget 124,76 mil. euro). Domeniul major de intervenţie 2.1 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi-urbane inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură.
Până în prezent au fost depuse 39 de proiecte, din care 10 respinse şi 1 retras de aplicant. Valoarea totală solicitată prin aceste 39 de proiecte este de aproximativ 244 mil. euro.

Din cele 28 de proiecte rămase, 10 proiecte sunt în rezervă, 3 sunt în curs de evaluare, 2 proiecte sunt în etape precontractuale şi un proiect este în curs de contractare, iar pentru 12 s-au semnat contractele de finanţare. Cele douăsprezece contracte semnate sunt:

Titlul proiectului Beneficiar Buget              (lei)
Total Asistenta nerambursabila
Ranforsarea si modernizarea drumului judetean DJ201B, km 0+000 – km 19+000, Ciochina-Orezu-Rasi Judetul Ialomita 36,462,900.65 29,423,908.41
Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de drumuri în staţiunea balneară  Amara Orasul Amara 17,640,143.72 14,110,006.10
Modernizarea şi reabilitarea drumului de centura al municipiului Targoviste Municipiul Targoviste 88,789,047.00 70,273,252.50
Ranfosarea si modernizarea drumurilor judetene 701, DJ 401A si DJ 711A pe traseul Dobra – Cornatelu – Branistea – Titu – Salcuta– Odobesti – Potlogi – Corbii Mari Judetul Dambovita 66,894,836.12 53,968,478.48
Reabilitarea DJ 701, limita jud Dambovita – Gratia – Poieni – Silistea – Scurtu Mare – Slavesti – Ciolanesti – Zambreasca – Dobrotesti, km 44+240-104+890 (55,450 km) Judetul Teleorman 119,905,412.69 96,861,074.38
Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ301 tronsonul Fundeni –  Budeşti, km 13+000 – km 36+578 Judetul Calarasi 43,795,745.88 36,030,147.80
Modernizare DJ734: Voinesti (DN 73) – Leresti – Voina în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, km 0+000 – 19+840, L=19,840 km Judetul  Arges 51,142,578.38 41,351,925.62
Modernizare DJ730: Podul Dâmboviţei (DN 73) – Dâmbovicioara – Ciocanu – limita jud. Braşov în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, km 0+000 – 9+550, L=9,550 km Judetul  Arges 15,740,581.08 12,493,156.62
Reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane, oraş Mizil, judeţul Prahova UAT Orasul Mizil 10,503,848.27 8,603,445.47
Reabilitare DJ101G Tătărani (DJ 101D) – Brazi – Tinosu – Sirna – Habud – Crivăţu (DN 1A) km 0+000 – km 24+020, judeţul Prahova, km 24+020 – km 30+120, judeţul Dâmboviţa Parteneriatul intre UAT Judetul Prahova si UAT Judetul Dambovita 45,802,088.03 37,647,805.82
Modernizare DJ703I: Muşăteşti (DN 73C) – Brăduleţ – Brădetu – Poienile Vâlsanului în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, km 28+822 – 53+600, L=24,778 km Judetul  Arges 46,020,473.81 37,926,152.00
Imbunatatirea accesului la reteaua rutiera europeana de transport TEN-T7 in judetul Calarasi, prin reabilitarea si modernizarea DJ201B, km 19+000 – km 39+950 pe traseul limita judet Ialomita – Valea Argovei si DJ 303, km 26+294 – km 48+278 pe traseul Valea Argovei – Manastirea Judetul Calarasi 44,944,350.96 36,974,362.74
TOTAL  – lei – 587,642,006.59 475,663,715.94

Notă: Toate cele 10 proiecte respinse şi proiectul retras de aplicant au fost ulterior redepuse, fiind în prezent fie în diferite etape ale procesului de evaluare, selecţie şi contractare, fie semnându-se deja contractul de finanţare.

Depunerea proiectelor în cadrul acestei axe a fost suspendată începând cu data de 11.03.2009, ora 16:30.

Axa prioritară 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale (buget 93,56 mil. euro) are patru domenii majore de intervenţie:

– Domeniul major de intervenţie 3.1 Reabilitare/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate – alocare regionala 24,21 mil. Euro. Trei proiecte depuse, două aflate în etapa de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii şi unul în etapa de evaluare tehnică şi financiară, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 35,45 mil. euro.

– Domeniul major de intervenţie 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale – alocare regionala 13,88 mil. euro. Două proiecte depuse, unul respins şi unul aflat în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 0,2 mil. euro.

– Domeniul major de intervenţie 3.3 Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă – alocare regionala 13,88 mil. euro. NICIUN PROIECT DEPUS.

– Domeniul major de intervenţie 3.4 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă – alocare regionala 34,46 mil. euro. Sunt 62 proiecte depuse din care: 2 proiecte aflate în etapa de contractare, 1 proiect aflat în faza de vizită la faţa locului, 8 proiecte aflate în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic, 27 proiecte aflate în etapa de evaluare tehnică şi financiară, 1 proiect respins în cadrul evaluarii tehnice şi financiare şi 23 proiecte în curs de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 62,98 mil. euro.

Axa prioritară 4: Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local (buget 113,22 mil. euro).
– Domenul major de intervenţie 4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală– alocare regionala 38,27 mil. euro. Trei proiecte depuse – unul retras ulterior de aplicant, unul în etapa de evaluare tehnică şi financiară şi unul în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de aproximativ 7,05 mil. euro.

– Domeniul major de intervenţie 4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi –alocare regionala 33,50 mil. euro . NICIUN PROIECT DEPUS.

– Domeniul major de intervenţie 4.3 – Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor- alocare regionala 28,47 mil. euro. În cadrul primului apel de proiecte cu termen limită de depunere 16 iunie 2008 au fost depuse 54 de cereri de finanţare de către solicitanţii din regiunea Sud Muntenia, în valoare totală de aproximativ 67,5 milioane de lei (din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată aproximativ 45 milioane de lei). Au fost respinse 30 de proiecte, trei aplicanţi au renunţat la semnarea contractului şi s-au semnat 21 de contracte de finanţare.
Axa prioritară 5: Dezvoltarea şi promovarea turismului (buget 101,86 mil. euro)
– Domeniul major de intervenţie 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe – alocare regionala 32,83 mil. euro. Sase proiecte depuse, unul respins ca neconform administrativ şi redepus ulterior, în prezent proiectele fiind unul în etapa de contractare şi patru în curs de evaluare tehnică şi financiară. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile solicitate prin aceste proiecte este de aproximativ 6,8 mil. euro.

– Domeniul major de intervenţie 5.2. Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice – alocare regionala 46,96 mil. euro. Treisprezece proiecte depuse până la termenul limită de 19.12.2008, din care şapte proiecte respinse, trei în etapa precontractuală de analiză a PT-ului şi trei în etapa de vizită la faţa locului. Proiectele aflate în evaluare au o valoare a asistenţei nerambursabile solicitate de aproximativ 10,78 mil. euro.

– Domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică – 150.355.934 de euro. Pentru acest domeniu, alocarea financiară este distribuită la nivel naţional, iar Organismul Intermediar ce se ocupă de acest domeniu este Ministerul Turismului, contact tel.: +4(021)20.25.500, fax: +4(021)20.25.501, e-mail: adita.stanca@mturism.ro.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru REGIO şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din REGIO puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

Unii au citit și asta:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*