24h/24h

2015 – mai puţine accidente rutiere în judeţul Călăraşi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

1413926930_31

Activitatea poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi a fost concentrată în semestrul I 2015 pe prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, combaterea evaziunii fiscale, scăderea riscului rutier, prinderea în flagrant a persoanelor care comit infracţiuni şi tragerea lor la răspundere penală, în vederea creşterii gradului de siguranţă pentru cetăţenii din judeţ.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse, a fost atins obiectivul de creştere a siguranţei cetăţenilor din judeţul Călăraşi, fiind sesizate cu 15,2% mai puţine infracţiuni.

Infracţiunile sesizate contra patrimoniului înregistrează o scădere importantă de 19,4%, fiind sesizate, în semestrul I 2015, cu 19% mai puţine infracţiuni de furt.

Intensificarea acţiunilor punctulae desfăşurate de poliţişti pentru prevenirea fenomenului infracţional au condus la creşterea siguranţei cetăţenilor pe stradă, fiind sesizate cu 8,5% mai puţine infracţiuni stradale.

Preocuparea constantă a poliţiştilor pentru combaterea evaziunii fiscale s-a concretizat în creşterea numărului acestui gen de infracţiuni cercetate, cu peste 60%.

Pentru infracţiunile comise, în primul semestru 2015, au fost cercetate în stare de reţinere sau arest preventiv 135 de persoane, cu 28% mai multe decât în perioada similară a anului trecut.

Prezenţa efectivă în teren şi acţiunile preventive, desfăşurate în trafic de poliţiştii rutieri, au condus la creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic. Astfel, în semestrul I 2015, faţă de semestrul I 2014, pe drumurile publice din judeţul Călăraşi, s-au produs 33 (-15) accidente grave, soldate cu 8 (-10) persoane decedate şi 27 (-19) persoane rănite grav.

Principalele cauze ale evenimentelor rutiere produse au fost: traversarea neregulamentară, viteza neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea de prioritate vehiculelor, abaterile comise de biciclişti şi pietoni.

În următoarea perioadă, poliţiştii din Călăraşi vor continua demersurile de apropiere de comunitate, în special în mediul rural, prin intensificarea acţiunilor preventive şi de informare cu privire la luarea celor mai eficiente măsuri de evitare a victimizării, activităţi menite să contribuie la îmbunătăţirea calităţii serviciului poliţienesc oferit cetăţenilor.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 5 =

To Top