3 tineri din Călărași, depistați cu substanțe interzise asupra lor

Sâmbătă, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 08.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, aflat în executarea atribuţiilor de serviciu, a observat pe strada Aleea Centralei un tânăr cu un comportament suspect.

După efectuarea legitimării și a controlului corporal preventiv, asupra acestuia a fost găsit un pliculeţ din staniol ce conținea fragmente vegetale uscate de culoare galben-verzuie, susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Duminică, 12 ianuarie, a.c., jandarmii călărășeni aflați în misiune de patrulare au depistat pe raza municipiului Călărași (strada Jirlău și strada Prelungirea București) alți doi tineri asupra cărora au fost identificate două țigarete și un pliculeț cu un conținut de fragmente vegetale uscate, pasibile de a avea efect psihoactiv.

Conform declarațiilor celor în cauză, produsele erau pentru consum propriu.

Jandarmii le-au întocmit celor trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani, actele de sesizare conform prevederilor procedurale, care au fost înaintate, împreună cu probele găsite asupra lor, autorităților competente pentru continuarea cercetărilor.

Unii au citit și asta: