30 de permise de conducere, reținute de polițiștii călărășeni

În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității din ultima săptămână, polițiștii au intervenit la peste 350 de sesizări ale cetățenilor, majoritatea primite prin serviciul 112.

De asemenea, polițiștii au reținut permisele de conducere în cazul a peste 30 de șoferi care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

În săptămâna 13 – 19 august a.c., peste 400 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 10 acțiuni și s-a intervenit la 380 de evenimente, dintre care 371 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 70 de infracțiuni, 4 persoane au fost surprinse în flagrant. De asemenea, a fost depistată o persoană urmărită național, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 8 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 387 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 166.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 5 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 37 de permise de conducere și retrase 5 de certificate de înmatriculare.

Unii au citit și asta: