4 licee din Călărași au participat la proiectul “Cluburile ecOprovocarea Călărași și Sălaj”

Ediția a IX-a a Proiectului “Cluburile ecOprovocarea Călărași și Sălaj” se apropie de final.

Evenimentul de închidere a proiectului are loc în data de 7 iunie 2019, la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, în sala Barbu Știrbei, începând cu ora 13:00.

Agenda evenimentului cuprinde un panel de discuții “Cum poți face carieră în zona de mediu?”, la care va participa și doamna Mariana Ivan – Profesionist în domeniul protecției mediului în cadrul APM Călărași.

Vor fi anunțate rezultatele acestei ediții și va avea loc premierea celor mai implicați tineri în activitățile practice de protejare a naturii – cu participarea Inspectoratului Școlar General Călărași.

Proiectul educațional extrașcolar “Cluburile ecOprovocarea Călărași și Sălaj” se adresează liceenilor și are două tematici principale: grija pentru protecția mediului și dezvoltarea personală.

Programul “Cluburile ecOprovocarea Călărași și Sălaj” este organizat de ViitorPlus, la inițiativa și cu susținerea financiară a Tenaris Silcotub.

Cluburile ecOprovocarea Călărași și Sălaj, susținute de TenarisSilcotub, se derulează de 9 ani în aceste comunități și reprezintă una dintre principalele componente ale programului ecOprovocarea, organizat de ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă.

În anul școlar 2018-2019, participă 7 licee din județele Călărași și Sălaj:
Călărași:
Colegiul Național „Barbu Știrbei”
Liceul Danubius
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”
Colegiul Economic
Zalău:
Colegiul Național Silvania
Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul
Jibou
Liceul Tehnologic „Octavian Goga”

Valoarea totală a premiilor oferite de către TenarisSilcotub este de 35.000 lei. Cei mai buni 4 elevi (și profesorul coordonator) din cadrul celor 5 echipe de pe locul I sunt premiați cu locuri în Tabăra de leadership pentru mediu ecOprovocarea din vara anului 2019.

Unii au citit și asta: