După “Da mamă” a Deliei, încă un imn al feminităţii bahice apare în peisajul muzical românesc. Irina Rimes mărturiseşte că “nu băutura, ci iubirea mă omoară” pe noul său single “Beau”. Piesa primeşte un videoclip ca o noapte în Centrul Vechi.
“Beau” este prima parte din “Trilogia II”, o creaţie artistică despre realităţi alternative care duc spre acelaşi final. Irina Rimes nu este străină de trilogii, având succes cu tripleta “Iubiri Secrete” şi cu albumul “Despre el”. Trăiri pierdute şi condensate apar pe acest single.
Videoclipul este regizat de Bogdan Păun şi o surprinde pe protagonistă, Irina Rimes suferind de stres post traumatic într-o cameră complet albă. Pierdută în propria minte, tânăra este închisă între pereţi albi, fără nimeni care să o înţeleagă. Acele imagini alternează cu o gaşcă de prieteni care se distrează în oraş, apelând la licori bahice, în vreme ce personajul principal pica invariabil pe gânduri.
Irina vorbeşte despre noua sa trilogie astfel:
Am promis că voi scrie despre un capitol nou al vieţii mele dar nu cred că m-am detașat de cel vechi. Piesele acestea sunt rămăşiţe din trăiri vechi care s-au conturat abia acum. Fiecare piesă e diferită, descoperă trei părţi ale mele… una dintre ele abia acum o voi arăta, în cea de-a treia piesă. Vă invit să ascultați a doua trilogie care începe cu “Beau”.
Citește mai mult: https://www.infomusic.ro/