Elianne, semifinalistă la Vocea României, a lansat prima sa piesă solo VIDEO

Elianne lansează prima sa piesă solo, “Dor Nebun”, după câteva colaborări cu artişti locali. Artista îşi începe cariera solo cu un videoclip în care se vede prinsă de propriile gânduri.

Elianne ne prezintă prin “Dor Nebun” partea întunecată a dorului, dorinţei şi lipsei persoanei dragi. Artista apare ca protagonistă a acestui material video, prinsă într-o cameră capitonată, o închisoare a gândurilor negre. Cu gratii la ferestre şi un trandafir negru pe masă, acest suflet captiv are vedenii după vedenii.

Unghii lungi de ispită şi ţinute sumare se ivesc din ceaţă şi vis. Melodia este una foarte catchy, cu un beat pop clasic, care scoate în evidenţă vocea puternică a Ellianei. Artista s-a remarcat în 2018 prin două colaborări cu Connect-R, pe piesele “Vrăjitori” şi “Mă bate inima”. Tânăra a fost în lineup-ul concertului de Crăciun din Piaţa Constituţiei, în cadrul unui eveniment organizat special pentru cei mici. În seara de Moş Nicolae au mai cântat pe aceeaşi scenă şi Andreea Bălan, Connect-R şi Lora.

Citește mai mult: https://www.infomusic.ro/

Unii au citit și asta: