În ultimele trei zile, pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 53 de situații de urgență
Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat.
Din numărul total de intervenții, 50 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor P.S.I. și pentru intervenţia la un accident rutier produs în localitatea Tămădău Mare.
În urma producerii evenimentului rutier (autoturism care a derapat şi a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului), în care au fost implicate două persoane, s-a înregistrat o singură victimă, de sex feminin, care era conştientă şi prezenta un traumatism la nivelul omoplatului.
În această perioadă, pompierii militari profesionişti au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a două incendii de vegetaţie uscată şi stuf în localităţile Plătăreşti şi Şeinoiu.