600 de agenți economici, verificați de inspectorii antifraudă

În perioada 01 august – 04 august 2019, inspectorii antifraudă au desfășurat acțiuni de control operativ, în municipiul București, care au avut ca obiectiv principal verificarea modului de respectare a obligației de dotare și a utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, verificarea provenienței legale a produselor comercializate, verificarea utilizării forței de muncă cu forme legale.

În ceea ce privește acțiunile de control operativ pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a muncii nedeclarate, inspectorii antifraudă au derulat 619 de verificări, din care 200 au fost realizate cu participarea inspectorilor ITM.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a verificat 619 contribuabili cu activitate preponderent în domeniul serviciilor (alimentație publică, restaurante/ cluburi/ baruri/ cafenele, patiserii, florării, pescării, saloane de înfrumusețare/ frizerii, vulcanizări, centre de relaxare) fiind aplicate sancțiuni contravenționale și confiscări, după cum urmează:
– 491 sancțiuni contravenționale principale (459 amenzi contravenționale și 32 de avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de cca. 2,2 milioane lei;
– s-au confiscat sume/numerar și bunuri în valoare totală de peste 61,5 mii lei lei;
– a fost dispusă măsura suspendării activității la un număr de șase contribuabili, din care, în cazul a cinci contribuabili, suspendarea s-a aplicat pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea și utilizarea AMEF.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate de inspectorii antifraudă, în principal, pentru nerespectarea reglementarilor cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operțiunile efectuate, potrivit Legii 82/1991 (244 de sancțiuni), pentru neemiterea de bonuri fiscale (69 de sancțiuni) și pentru existența unor sume nejustificate, conform OUG 28/1999 (66 de sancțiuni).

Cu ocazia controalelor, inspectorii antifraudă au reiterat obligația ce le revine contribuabililor în legatură cu dotarea și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, emiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate cu amănuntul și serviciile prestate direct către populație, obligația întocmirii de documente justificative pentru sumele introduse în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse și nu în ultimul rând, au reiterat obligația de a respecta regimul privind deținerea și comercializarea produselor accizabile.

În ceea ce privește existența unor sume nejustificate, sancțiunile aplicate de inspectorii antifraudă variază, în conformitate cu OUG 28/1999, dacă sumele ce nu pot fi justificate se încadrează sub plafonul de 300 de lei, între 300-1000 de lei sau peste 1000 de lei.

Unii au citit și asta: