in

Senatorul PNL Ciprian Pandea felicită primarii care atrag fonduri nerambursabile

Fondurile europene sunt și vor rămâne șansa sigură a fiecărei administrații locale spre dezvoltare. Etapele fiecărui proiect ce primește o astfel de finanțare nu sunt simple, însă primarii curajoși se simt confortabil în acest proces de atragere a banilor europeni nerambursabili și acționează.

Planul Național de Redresare și Reziliență stă la dispoziția administrațiilor pentru investiții importante. Spre exemplu, Componenta 1 a PNRR, ce oferă fonduri pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare, a fost accesată și de primarii călărășeni, și, nu deloc surprinzător, din cele trei administrații aflate pe lista intermediară spre finanțare (adică au trecut de eligibilitate) două sunt liberale.

Este vorba de proiecte extrem de importante, cu finanțări generoase, inițiate de primari liberali cu viziune și, așa cum spuneam, curajoși. Radovanu va primi finanțare de circa 24,6 milioane lei, iar Dragalina – 12,5 milioane lei.
Felicitări colegilor mei primari, Vasilica Dobrescu și Stanciu Gabriel!
Voi fi mereu alături de dumneavoastră, ca și până acum!

senator PNL
Ciprian PANDEA