Accident grav, soldat cu un mort

În cursul serii de joi, 29 octombrie 2020, a avut loc un grav accident rutier pe DN3A, între Perișoru și Ștefan cel Mare, soldat cu decesul unei persoane.

În accident au fost implicate un autovehicul și o căruță.

Șase persoane de aflau în autovehicul și două persoane în atelajul hipo.

În urma accidentului au rezultat patru victime, dintre care una decedată (conducător atelaj hipo). Niciuna dintre persoane nu a fost încarcerată.

Celelalte trei persoane erau conștiente și prezentau multiple excoriații la nivelul feței și membrelor. Acestea au fost transportate la spitalul din Slobozia.

La această intervenție s-au deplasat o autospecială de descarcerare și o autospecială pentru acordarea primului ajutor SMURD de la Secția de pompieri Dragalina, cât și două ambulanțe ale S.A.J. Călărași.

Unii au citit și asta: