Acţiune de prevenirea criminalităţii în Spitalul Calarasi

La iniţiativa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, în ziua de 09 septembrie a.c., a fost desfăşurată o acţiune preventivă la Spitalul Judeţean Călăraşi, la care au participat reprezentanţii Crucea Roşie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Daniel Drăgulin,  şi preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, anunţă Biroul de Presă al IPJ Calarasi.

Au fost vizitate secţiile de geriatrie şi pediatrie ale spitalului, precum şi Centrul de servicii sociale. Discuţiile purtate de poliţişti, în special cu persoanele vârstnice, au vizat măsuri de prevenire a criminalităţii, sfaturi care trebuie urmate de aceste persoane la externarea din spital pentru a nu deveni victimele infractorilor.

Bătrânii au fost îndrumaţi să nu primească în curţi sau locuinţe persoane pe care nu le cunosc şi care, sub pretextul vânzării sau cumpărării diverselor produse, pot profita de vulnerabilitatea specifică vârstei pentru a-i înşela sau a le sustrage bani şi bunuri. Reprezentanţii Crucea Roşie au oferit dulciuri atât copiilor, cât şi bătrânilor şi persoanelor aflate în Centrul de servicii sociale.

Unii au citit și asta: