in

ADR Sud Muntenia a organizat o sesiune de informare pentru jurnalişti

ADR Sud Muntenia (2)

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional (POR), a organizat în data de 27 noiembrie un seminar de informare şi instruire dedicat reprezentanţilor mass-media din regiune despre POR. La evenimentul ce a avut loc la Călăraşi, în sediul Călăraşi Business Center, au participat reprezentanţi mass-media din cele şapte judeţe ale regiunii de dezvoltare Sud Muntenia.

Sesiunea de informare şi instruire a avut ca scop promovarea Regio, a fondurilor europene nerambursabile alocate regiunii Sud Muntenia prin acest program de finanţare – aproximativ 630 de milioane de euro. În cadrul evenimentului s-au prezentat situaţia actuală a proiectelor depuse în cadrul programului, acţiunile de informare şi promovare întreprinse până în acest moment în vederea absorbirii fondurilor Regio, precum şi priorităţile ADR Sud Muntenia în perioada următoare. Totodată s-a făcut o scurtă prezentare a celor 41 de proiecte ale căror contracte de finanţare au fost semnate deja şi ce se află în prezent în implementare, cu accent pe problemele pe care le-au întâmpinat beneficiarii în realizarea activităţilor propuse prin proiect.

Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 reprezintă o promisiune care ar putea avea un impact major asupra calităţii vieţii noastre. Pentru ca publicul general să realizeze ce reprezintă POR cu adevărat, ADR Sud Muntenia a organizat această sesiune de informare şi instruire a mass-mediei. Astfel, s-a urmărit prezentarea a ceea ce este de fapt important pentru noi toţi – explicitarea, din aspectele tehnice inerente unor astfel de programe, viziunii şi obiectivelor principale ale POR. Acest eveniment se doreşte a fi un început pentru o nouă serie de colaborări în vederea promovării Programului Operaţional Regional. Din acest motiv, anual, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia va organiza un astfel de eveniment la care reprezentanţii mass-mediei vor fi invitaţi să participe pentru a identifica împreună probleme şi, ulterior, soluţii pentru a accesa întreaga sumă alocată regiunii noastre.

Locuitorii regiunii Sud Muntenia au nevoie să ştie ceea ce este POR, ce beneficii ne-ar putea aduce. Dacă o primărie reuşeşte să schimbe imaginea oraşului cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile alocate prin Regio, acesta ar putea reprezenta un exemplu pentru celelalte localităţi şi pentru restul autorităţilor publice. Administraţiile locale trebuie să se implice şi să dezvolte proiecte. Până la urmă, reprezentanţii instituţiilor publice şi private, precum şi ai ONG-urilor se vor simţi împliniţi, dacă reuşesc să aducă îmbunătăţiri comunităţii lor.

Seminarul dedicat mass-mediei este rezultatul necesităţii ca publicul să afle care sunt oportunităţile de finanţare prin Programul Operaţional Regional şi cât de mare va fi impactul asupra dezvoltării regiunii Sud Muntenia, dacă aceste fonduri alocate prin POR vor fi utilizate. Este important ca beneficiarii direcţi ai programului, dar şi publicul general să înţeleagă şi să vadă cum funcţionează POR.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.