Fapt divers

Ajutoare pentru locuitorii din Boteni, Argeș, din partea Asociaţiei Românilor din Italia

ajutoare Italia

Asociaţia Românilor din Italia (ARI) în colaborare cu Asociaţia Salvamamme au organizat vineri, 22 aprilie în localitatea Boteni din judeţul Argeş o distribuţie de ajutoare (haine şi jucării) pentru adulţi şi copii. Peste 80 de familii din localitate, convocate de primarul comunei Boteni, Leau Vasile, au primit cu bucurie înainte de Sărbătorile Pascale aceste bunuri.

ARI a ales localitatea Boteni, datorită unei excelente colaborări cu interpreta de muzică populară, Cristina Turcu-Preda, aceasta fiind şi cetăţean de onoare al comunei Boteni.

“Pentru mine este un sentiment de mare împlinire sufletească. Mulţumesc voluntarilor ARI şi supermaketului “La Strada” din Roma pentru suportul acordat transportului acestor bunuri şi totodată mulţumesc Asociaţiei Salvamamme pentru colaborare şi sprijin” a declarat preşedintele ARI, Eugen Terteleac.

Primarul comunei Boteni, Leau Vasile, mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în această acţiune. “Vă aştept dragi români din Italia, să vizitaţi localitatea Boteni, unde o să descoperiţi frumuseţi ale naturii şi oportunităţi pentru investiţii în industria turismului, pensiuni, hoteluri, etc.” a declarat primarul Leau Vasile.

“Mă bucur de o bună colaborare cu Asociaţia Românilor din Italia. Chiar dacă nu am putut participa, sunt mulţumită de rezultatul acestei acţiuni şi îmi doresc să particip fizic la una din acţiunile pe care le va organiza ARI în România pe parcursul acestui an” a declarat preşedintele Asociaţiei Salvamamme, Grazia Passeri.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − ten =

To Top