Alertă la Spitalul Județean Călărași: Pompierii s-au deplasat pentru stingerea unui incendiu

Marți, 10 februarie 2021, în jurul orei 14:00, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza municipiului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, pentru stingerea unui început de incendiu produs la izolaţia unor conducte, în timp ce o echipă de constructori efectua lucrări de tăiere a unor ţevi într-un canal tehnologic situat în curtea interioară a spitalului şi care comunicau cu instalaţia din interiorul subsolului tehnic al unităţii spitaliceşti.

Din fericire, la sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta mocnit, fără flacără deschisă şi doar cu degajare de fum la nivelul subsolului spitalului.

30 de persoane, 18 cadre medicale şi 12 persoane aflate în tranzit s-au autoevacuat din zona respectivă (zona unde se efectuează vaccinările) şi nimeni nu a avut de suferit vătămări sau intoxicări cu fum.

La faţa locului s-au deplasat în sprijin atât un echipaj de prim ajutor SMURD, cât şi un echipaj CBRN.

A fost evacuat fumul din canalul tehnologic şi subsolul clădirii şi au fost îndepărtate elementele deteriorate.

De asemenea, au fost prezente la intervenţie forţe şi mijloace ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţan de Jandarmi şi ale Poliţiei Locale.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că a fost doar un început de incendiu, care ulterior s-a manifestat mocnit la nievelul izolaţiei unor conducte, ceea ce a dus la degajarea de fum.

Unii au citit și asta: