Alexandra Ușurelu cântă despre ”Pădurea de gânduri” VIDEO

Alexandra Ușurelu a lansat single-ul ”Pădurea de gânduri (dystymia)”. Cântecul este însoțit de un videoclip live, bazat pe înregistrări extrase din concertul ”Lumea, cum ai vrea să fie”, susținut pe 29 ianuarie 2018 la Teatrul Național din București.

În așteptarea celui de-al doilea concert de la Teatrul Național București din acest an, Alexandra Ușurelu a lansat single-ul “Pădurea de gânduri (dystymia)” prin intermediul unui videoclip live. Imaginile au fost filmate în timpul concertului “Lumea, cum ai vrea să fie”, a cărei recenzie o puteți citi aici. Cântecul aduce în atenția publicului tulburările depresive, subiecte tabu, de multe ori ignorate. Muzica și versurile sunt semnate de Bobby Stoica, partenerul de viață al Alexandrei.

Alexandra Ușurelu declară pentru InfoMusic:

Acesta este cântecul meu despre cei care se pierd prin pădurea lor de gânduri și pot alege să nu mai rămână deloc printre noi, pentru că lumea nu e așa cum ar vrea ei să fie. Și depresia seceră vieți. Iar eu îmi doresc să fim mai atenți unii cu alții, pentru că mergem toți pe o sârmă subțire, unde suntem suflete rânduri prin pădurea de gânduri.
Vă prezint “Pădurea de gânduri (dystymia)”, așa cum s-a auzit și văzut în premieră la Teatrul Național din București, în concertul “Lumea, cum ai vrea să fie!”.

Citește mai mult: https://www.infomusic.ro/

Unii au citit și asta: