Amenzi de 10 000 de lei, aplicate de polițiști într-o singură zi

În ziua de 23 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, precum și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității.

Acțiunea polițiștilor a vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, conducerea cu viteză excesivă și depășirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.295 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Unii au citit și asta: