Amenzi de peste 20 000 de lei, aplicate de polițiștii călărășeni

La nivelul județului Călărași, au fost desfășurate acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

La activități au participat polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Echipele mixte au efectuat controale la 164 de societăți comerciale.

Totodată, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale la legea 55/2020, în valoare de 21.800 de lei.

Polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 480 de mijloace de transport, 296 fiind mijloace de transport în comun și 1.354 persoane, dintre care 230 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 1.124 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Unii au citit și asta: