După victoria istorică a echipei de futsal Dunărea Călărași, care a câștigat Cupa României, Federația Română de Fotbal a onorat victoria echipei călărășene printr-un interviu luat antrenorului-jucător, Marian Șotârcă. Interviul, realizat de Adi Dobre, a fost publicat pe pagina oficială web a federației.
– Domnule Marian Șotârcă, visai la începutul sezonului la un asemenea moment?
– Vă spun cu toată sinceritatea că nu mă gândeam. În vară nu știam dacă vom mai continua, dacă vom mai exista! Până la urmă decizia de a continua s-a dovedit una inspirată, una care a fost, iată, răsplătită cu această bucurie unică. Au trecut câteva ore de la victoria din finala Cupei României și tot am impresia că visez, că nu e adevărat!
– Care a fost secretul acestui succes?
– Nu știu dacă putem vorbi despre un secret, despre o rețetă magică! Nu e nici întâmplare, asta e clar. Imediat după ce am fost anunțați că vom continua am reușit să aducem câțiva jucători de valoare, care s-au alăturat celor care erau deja aici. Împreună am reușit să formăm un grup, o familie. Am muncit zi de zi, cu o înverșunare incredibilă, și am crescut permanent. Rezultatele reprezintă cea mai bună dovadă. Așadar, muncă, foarte multă muncă, pasiune, devotament, acestea sunt ingredientele succesului din Cupa României.
– Când ați simțit totuși că puteți cuceri Cupa?
– La începutul sezonului ne-am propus să ne calificăm în Final Four. Era un obiectiv îndrăzneț. Apoi, după ce am intrat în careul de ași al competiției, mi-am zis că putem mai mult. Nu mi-am mai putut scoate asta din minte. Am realizat că dacă aducem Final Four-ul la Călărași șansele vor fi și mai mari, deși aici era riscant, în sensul că puteai rata din cauza presiunii.
“Mă bucur pentru faptul că am reușit să aducem la Sala Polivalentă atâția oameni”
– Cât de mult a contat faptul că ați jucat acasă?
– Aportul publicului a fost unul extraordinar. Mă bucur pentru faptul că am reușit să aducem la Sala Polivalentă atâția oameni. La semifinala cu Deva au fost 1.000 de oameni, iar la finală 1.200! Nu am văzut niciodată atâția oameni în tribune la un meci al nostru. A fost extraordinar!
– Antrenor-jucător sau doar antrenor?
– A doua variantă! Adică, doar antrenor. E greu să le faci pe amândouă, foarte greu. Presiunea e dublă, trebuie să gândești și pentru tine și pentru echipă, e infernal. Recunosc, m-a ajutat corpul, m-a ajutat viața sportivă pe care am dus-o mereu. Intenționez totuși ca la finalul sezonului să mă retrag, să mă ocup doar de antrenorat. Voi avea în curând 39 de ani!
– Ce v-a determinat să continuați și ca jucător?
– E greu să renunți după atâția ani ca jucător, e foarte greu, dar vine o zi în care trebuie să spui „stop”! Și mai e ceva! Simt presiunea jucătorilor tineri, care vin din spate!
Citește interviul integral pe www.frf.ro