Aproape 14 000 de pachete de țigări, confiscate de polițiști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au confiscat peste 276.000 de țigarete de contrabandă de la un bărbat care le transporta cu o autoutilitară. Cel în cauză a fost reținut.

La data de 9 martie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice și cei de la rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au oprit pentru control, în municipiul Călărași, un bărbat, de 38 de ani, din localitate, care conducea o autoutilitară.

În urma controlului efectuat, polițiștii au găsit în interior 13.830 pachete de țigarete, fără documente de proveniență.

Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproximativ 340.000 de lei.

Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Unii au citit și asta: