in

Aproape 80 de misiuni pentru pompierii călărășeni, în ultimele trei zile

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină la 76 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 67 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea a două incendii produse în localităţile Frumuşani (incendiu produs la nivelul a două anexe gospodăreşti) şi Nicolae Bălcescu (incendiu izbucnit la o magazie în care erau depozitate lemne de foc).

De asemenea, echipajele de intervenţie din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare pentru stingerea a şapte incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile Independenţa (sat Potcoava), Frumuşani, Vasilaţi, Mitreni şi Dragalina (3 intervenţii).