Au început înscrierile la Festivalul Chitara Dunării

În perioada 23 – 25 noiembrie 2018, Consiliul Județean Călărași și Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași organizează festivalul-concurs național de muzică folk ”Chitara Dunării”.

Prin acest festival se propune continuarea tradiției acestui gen muzical la Călărași, descoperirea şi promovarea calităților vocale, artistice și creativ-muzicale ale tuturor artiștilor care vor urca pe scenă.

Festivalul este conceput ca o manifestare cultural-artistică adresată grupurilor şi interpreţilor individuali de muzică folk, cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani.

În fiecare seară de festival vor avea loc recitaluri, prin care tinerii concurenți vor putea veni în contact cu nume consacrate ale genului.

Înscrierea se va face on-line prin expedierea pe adresa centrulculturaljudeteancl@gmail.com a următoarelor:
– Fișa de înscriere
– Acord folosire date cu caracter personal
– Copie C.I.
– Foto în format jpeg
– Două piese demo, din care una obligatoriu compoziție proprie.

Materialele pentru înscrierea în preselecție pot fi transmise până la data de 11 noiembrie 2018, ora 24:00.
Lista concurenților admiși va fi afișată pe site-ul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași în data de 15 noiembrie 2018.
Concurenții au obligația de a confirma participarea în decurs de 24 ore de la afișarea listei.

Participanții se vor prezenta la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași în data de 23 noiembrie ora 12:00, pentru tragere la sorți și probă de sunet.

Premii:
TROFEU – 5000 lei
Premiul I – 4000 lei
Premiul II – 3000 lei
Premiul III – 2000 lei
Premiul ”România Centenar” – 3500 lei
Premiul pentru cea mai bună trupă – 3500 lei

Relații suplimentare la telefon: 0242.314.925

Unii au citit și asta: