in

Avocatul Poporului acordă audiențe în Călărași. Ce date sunt disponibile

În următoarea perioadă, instituția Avocatul Poporului va acorda audiențe și va primi petiții ale cetățenilor la sediul Consiliului Județean Călărași.

Audiențele sunt programate în intervalul orar 10:00 – 14:00, pe 17 și 24 octombrie, pe 7 și 21 noiembrie, iar în decembrie, în zilele de 5 și 12.

Pentru a participa la audiențe, este necesar ca persoanele interesate să se programeze cu cel puțin 24 de ore înainte de data stabilită la numărul de telefon 0243 233 200.
Deplasarea reprezentanților Avocatului Poporului în municipiul Călărași pentru acordarea de audiențe se poate realiza doar în condițiile înscrierii prealabile a cetățenilor la audiență.

Petițiile prin care cetățenii solicită sprijinul Avocatului Poporului pot fi transmise prin următoarele modalități:
* în cadrul audiențelor;
* prin poștă;
* prin e-mail – avpslobozia@avp.ro.

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe.
Instituția Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice, inclusiv ale minorilor, în raporturile acestora cu autoritățile publice.