Avram Iancu a ajuns la Călărași după ce a înotat 2490 km pe Dunăre

Avram Iancu la Calarasi

Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani care și-a propus să străbată Dunărea înot, de la izvor până la vărsarea în Marea Neagră, a ajuns la Călărași în seara zilei de marți, 5 septembrie. Avram Iancu a înotat până acum 2490 de km. El mai are de parcurs încă 370 km până la împlinirea visului său.

Acesta a fost întâmpinat la Călărași de către viceprimarul Dragoș Coman, directorul Muzeului municipal, Florin Rădulescu și alți călărășeni impresionați de performanța și ambiția lui Avram Iancu.

Fără costum de protecție

Temerarul înotător nu poartă nici un costum de protecție, motiv pentru care în unele zile a trebuit să îndure un frig pătrunzător, mai ales atunci când bate puternic vântul. Dar mai chinuitor decât efortul fizic și frigul este dorul de familie, mărturisește Avram Iancu, românul care a făcut să se vorbească de bine România în toată Europa.

Avram Iancu a plecat pe 20 iunie de la izvorul Dunării din Munții Pădurea Neagră, ideea călătoriei venindu-i după romanul de aventuri “Pilotul de pe Dunăre” al lui Jules Verne. Anul viitor va apărea un film documentar care va arăta întreaga aventură a lui Avram Iancu.

Avram Iancu inotator pe Dunare
Avram Iancu alături de viceprimarul Dragoș Coman

Unii au citit și asta: