Bărbat din Fundeni, depistat de polițiști în timp ce transporta tutun mărunțit

În seara zilei de 30 august a.c., aproximativ 100 de polițiști au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi și polițiști de frontieră, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost utilizate aparate etilotest și drugtest pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au verificat 352 de autovehicule și au aplicat 149 de sancțiuni contravenționale în valoare de 86.390 lei.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii rutieri au reținut 7 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate infracțiuni, atât la regimul rutier, cât și de natură economico-financiară, dintre care 2 infracțiuni au fost constatate în flagrant și o persoană a fost reținută.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2.035 lei.

În timpul acțiunii, a fost depistat un bărbat în vârstă de 28 de ani din comuna Fundeni, județul Călărași în timp ce transporta 2,7 kg de tutun mărunțit. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal, a peste 1 kg de tutun de fumat”.

Unii au citit și asta: