Bărbat din Modelu, reținut de polițiști pentru tentativă de omor

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au prins un tânăr din Modelu, care a săvârșit o infracțiune contra vieții. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

În ziua de 24 ianuarie a.c., un bărbat de 28 de ani din Călărași a fost lovit cu un obiect tăietor –înțepător în zona abdomenului de către o persoană necunoscută.

Verificările efectuate de îndată de polițiști, au condus la identificarea persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii, în mai puțin de două ore de la comiterea faptei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, activitățile desfășurate fiind coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.

La data de 24 ianuarie a.c., procurorul a dispus reținerea celui în cauză pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

În ziua de 25 ianuarie a.c., Tribunalul Călărași a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de tânărul din comuna Modelu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

 

Unii au citit și asta: