24h/24h

Bărbat din Olteniţa, reţinut de poliţişti pentru abuz în serviciu

politie_

La data de 18 februarie 2016, poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Municipiului Olteniţa au reţinut un bărbat, sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu.

În continuarea cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, poliţiştii au dispus măsura reţinerii faţă de un bărbat de 63 ani, din comuna Chirnogi, judeţul Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu.

În fapt, în perioada 2008 – 2012, în exercitarea funcţiei publice deţinute, acesta ar fi încheiat un contract de prestări servicii cu o societate comercială, fără a stipula în mod expres termenul de plată al facturilor emise de aceasta. Astfel, plata facturilor a fost efectuată cu întârziere, unitatea economică solicitând şi obţinând despăgubiri constând în penalități de întârziere, fiind cauzat un prejudiciu de peste 150.000 lei.

Persoana bănuită a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentată astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, cu propunere de arestare preventivă.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 1 =

To Top