Luni, 16 mai 2022, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași aduce pe scena sălii Barbu Știrbei spectacolul “BARZA DOMNULUI MINISTRU”.
Piesa de teatru începe la ora 20:00 și îi are în distribuție pe Adriana TRANDAFIR, Mihai CIUCA, Laura COSOI, Doina TEODORU și Gabriel FĂTU.
Costume: Geanina Punkosti
Regia: Lucian Iancu
Spectacolul aparține Teatrului Principal și este o adaptare după André Roussin.
Scrisă în anul 1951, piesa înlănţuie o suită de situaţii pline de haz, în care qui-pro-quo-urile se succed rapid, iar personajele dau replici scânteietoare într-o comedie explozivă.
Olympe, soția politicianului Charles, rămâne însărcinată exact când acesta ia măsuri legislative în direcția drepturilor sexuale și reproductive.
Georges, băiatul celor doi, așteaptă un copil cu secretara tatălui său. Thèrése, fata în casă, este și ea însărcinată, la fel și Annie Jaquet, fiica politicianului și a lui Olympe.
Prețul unui bilet este 80 de lei.
Biletele se pot achiziționa de la Centrul Județean de Cultură și Creație și www.ticketstore.ro.
Sursa foto: lauracosoi.ro