in

Bătrână bolnavă de cancer arsă de vie în casă

pompieri incendiu CalarasiAstăzi, la  ora 06.16, pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au fost solicitaţi să intervină pe raza localităţii Nicolae Bălcescu, sat Paicu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe o proprietate individuală aparţinând lui Vasile B., din localitate, anunţă Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” Călăraşi.

Potrivit primelor constatări ale pompierilor militari aflaţi la locul intervenţiei, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurt circuit electric produs la nivelul instalaţiei electrice neizolate corespunzător. La momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă în interiorul casei pe întreaga sa suprafaţă şi la nivelul acoperişului. Potrivit celor spuse de persoanele aflate la locul intervenţiei, Petra B., în vârstă de 69 de ani, bolnavă de cancer la plămâni, obişnuia să lase televizorul în stare de funcţionare mai tot timpul şi obişnuia să consume băuturi alcoolice.

La ora 05.35, astăzi, Ion B., fiul proprietarilor, a trecut pe la părinţi şi a constatat că tatăl său dormea, iar mama sa, Petra B., avea televizorul în funcţiune. La ora 06.27, în momentul în care au sosit pompierii militari, victima incendiului, Petra B. era carbonizată în pat şi peste ea căzuse o bucată din plafonul casei de aproximativ 2 metri pătraţi. În incendiu a decedat Petra B. şi au ars 50 metri pătraţi din acoperişul imobilului, 5 paturi, 3 şifoniere, 2 vitrine, o bibliotecă, 1 televizor, 1 frigider, 1 aragaz, aproximativ 50 kg de materiale textile, 3 uşi din lemn, 5 ferestre, 2 fotolii, 3 mese şi casa în proporţie de 80%.

S-a intervenit cu 2 autospeciale şi 11 subofiţeri. În acest caz s-au înregistrat pagube materiale în valoare de 70.000 lei, fiind salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 10.000 lei.

Şomajul din Călăraşi este în creştere

Radare în judeţul Călăraşi | 1 septembrie 2009