Bătrânii care au nevoie de alimente și medicamente, ajutați de Crucea Roșie Călărași și Primăria Călărași

Primăria Municipiului Călărași a transmis un comunicat de presă prin care vine în ajutorul bătrânilor care au nevoie dealimente și de medicamente.

În actuala situație epidemiologică în care ne aflăm, ne dorim protejarea cât mai mare a bătrânilor noștri care fie nu au rude în oraș, fie nu au vecini dispuși să îi ajute.

Crucea Roșie Română-filiala Călărași îi ajută cu voluntari, Primăria Municipiului Călărași cu transportul necesar.

Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă cumpăra cele necesare (alimente, medicamente, produse de igienă) și vă doriți ce ne dorim și noi, adică să #stațiacasă, sunați, între orele 08.00-10.00, la telefonul 0731 322 884.

Vă va fi indicat numele voluntarului de Cruce Roșie care se va prezenta la dumneavoastră, echipat corespunzător și instruit să vă protejeze.

Se vor prioritiza de către acești voluntari nevoile dumneavoastră. Spre exemplu, vor fi prioritari bătrânii care își doresc medicamente, decât cei care au nevoie de doar un singur produs alimentar.

Livrările se vor face între orele 10.00-14.00.

Unii au citit și asta: