Bilanț de senatoare. Roxana Pațurcă a avut 74 de inițiative legislative

Senatoarea PSD, Roxana Natalia Pațurcă, face, la sfârșit de an și jumătatea mandatului, un bilanț în care trece toate realizările sale politice.

“Se împlinesc doi ani de când am fost validată ca senator, ales în circumscripția 12 Călărași, și îmi amintesc ziua de 21 decembrie 2016 ca și când ar fi fost ieri. Doresc să vă prezint activitatea mea la jumătatea mandatului de parlamentar; dacă am fi fost în Statele Unite ale Americii, momentul prezent ar fi fost echivalentul unui ”mid-term elections”, adică alegeri la jumătatea mandatului pentru o anumită parte a legislativului. Nu suntem în America, dar cred că este oportun un astfel de bilanț pentru oricare dintre cei cărora alegătorii le-au acordat încrederea lor pentru a-i reprezenta în Parlament.

În perioada celor doi ani de mandat am avut 74 de inițiative legislative. Ca senator, am avut în vedere trei direcții principale în activitatea mea:
– protejarea intereselor economice ale statului; pentru acest deziderat am inițiat, alături de colegii mei, propuneri legislative precum ”Inițiativa pentru luarea unor măsuri pentru protejarea intereselor economice ale statului” sau ”Propunerea legislativă pentru asigurarea strategiei naţionale a României privind menţinerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcţionării unităţilor de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă”. Am considerat mereu că interesul economic al statului român are prioritate, fapt pentru care am inițiat acest gen de legi.

– încurajarea și susținerea activităților din domeniile agricol, apicol, avicol și alte domenii conexe; am inițiat, alături de colegii mei, propuneri legislative precum ”Completarea Legii apiculturii nr.383/2013”, propunerea privind ”Aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol”, propunerea privind ”Aprobarea Programului de susţinere a producătorilor din sectorul pescuitului şi acvaculturii” sau inițiativa legislativă privind ”Aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție”. În opinia mea, producătorii agricoli, crescătorii de animale, apicultorii și toți cei din industriile conexe generează un plus valoare economiei românești. Din acest motiv am considerat că toți aceștia trebuie să fie sprijiniți prin pachete legislative adecvate pentru desfășurarea în condiții mai productive a activității lor, fapt pentru care multe inițiative legislative le-am dedicat acestei priorități.

– protejarea dreptului la o viață mai bună a tuturor românilor, indiferent de statutul social, vârstă sau afecțiuni medicale. Cetățenii români merită un trai mai bun și o viață mai bună. Aceste deziderate pot fi realizate atât prin măsuri economice, care intră în competența Guvernului în mare parte, dar și prin măsuri legislative, menite să îmbunătățească viața de zi cu zi a românilor.

Între inițiativele legislative din această categorie, aș enumera ”Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) şi (2) ale art.64 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, ”Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, ”Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”, ”Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”, ”Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I – IV din învăţământul de stat şi confesional” sau ”Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale”.

Un capitol distinct, pe care îl includ tot în categoria asigurării unei vieți mai bune românilor, îl reprezintă inițiativele legislative privind protejarea mediului înconjurător. Întrucât am fost membru al Comisiei de Mediu din Senat, am avut în vedere muntele și Delta Dunării, două dintre mândriile românilor; astfel, am inițiat o propunere legislativă privind ”Legea muntelui” și o altă propunere legislativă privind ”Modificarea şi completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”.

Pe lângă cele 74 de inițiative legislative, am avut 45 de luări de cuvânt în plen și 19 declarații politice, pe teme diverse.
În afară de activitatea mea la nivel central, aș sublinia eforturile pe care le-am depus în teritoriu, în circumscripția în care am fost aleasă, în Călărași, acolo unde am avut întâlniri cu cetățenii, audiențe la cabinetul senatorial, participări la evenimente publice și la ceremonii festive.

Poate cea mai mare bucurie a mea în acești doi ani a fost, pe lângă aprecierile pentru activitatea depusă, aprecieri primite de la călărășenii mei, oameni simpli, funcționari publici sau primari, faptul că momentul 1 Decembrie 2018, Centenarul Marii Uniri, l-am trăit ca senator de Călărași în județul nostru, alături de cei care m-au votat în această funcție. A fost un moment emoționant, unic în viață, pentru care mulțumesc celor care mi-au acordat încrederea lor la alegerile generale din 2016.

Închei succintul meu bilanț printr-o promisiune fermă: promit tuturor celor care mi-au fost alături și care îmi vor fi fără îndoială alături și pe parcursul următorilor doi ani că nu îi voi dezamăgi și că vor fi și la finalul mandatului mândri de realizările mele în această funcție.
Vă doresc încă de pe acum tuturor Sărbători Fericite și un An Nou așa cum vi-l doriți!”

Unii au citit și asta: