Borcea: Accident rutier grav, cu 8 victime

Accident rutier grav pe DN 3B în localitatea Borcea, două autovehicule și opt persoane implicate, dintre care una decedată in urma unui stop cardio-respirator

Pompierii militari din cadrul Detasamentului Călărași și Garda de Intervenție Borcea au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de prim ajutor SMURD si o autospecială ATPVM, pentru a acorda îngrijiri şi pentru a transporta victimele către unități spitalicești

La faţa locului s-a deplasat si un echipaj cu medic al Ambulanţei Călăraşi

În data de 13.04.2019, ora 23.30, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de interventie Borcea, precum și un ATPVM (Autospeciala transport personal și victime multiple) din Cadrul Detașamentului de Pompieri Calarași, au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DN 3B – localitatea Borcea, pentru acordarea primului ajutor mai multor persoane şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unui accident rutier grav, în care au fost implicate două autovehicule.

În urma accidentului au rezultat 6 victime din cele opt implicate, un bărbat care se afla într-un autovehicul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar în urma efectuărilor manevrelor de resuscitare aceasta a fost declarat decedat.

Celelalte trei persoane ocupante ale autovehiculului înmatriculat in județul Vâlcea, doi bărbați si o persoană de sex feminin nu au suferit traumatisme grave, au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la U.P.U. Călărași.

Ocupanții celui de al doilea autovehicul înmatriculat in județul Călărași, două de sex masculin și două de sex feminin, nu au suferit traumatisme grave, au primit îngrijiri medicale, două dintre ele fiind transportate la U.P.U. Călărași.

Unii au citit și asta: