Bucureştean falsifica documente pentru pensionari din Călăraşi

falsUn bărbat de 57 de ani, din Municipiul Bucureşti, suspect de falsificarea mai multor carnete de muncă şi adeverinţe de salariat a fost identificat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Călăraşi şi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă

Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi în cursul lunii aprilie a.c. cu privire la faptul că 12 persoane de pe raza localităţilor Crivăţ şi Budeşti, din Judeţul Călăraşi, au depus dosare de pensionare, în urma analizării acestora constatându-se nereguli şi neconcordanţe cu privire la veridicitatea înscrisurilor din carnetele de muncă, adeverinţele eliberate de unităţile angajatoare, ştampilele folosite şi semnăturile anumitor persoane, pe diferite documente.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor Călăraşi, a fost identificat M. IONEL, de 57 ani, din Municipiul Bucureşti, suspect de  efectuarea de menţiuni, în fals, în carnetele de muncă, şi eliberarea de adeverinţe false mai multor persoane.

Poliţiştii au identificat alte 13 persoane de pe raza comunelor Crivăţ, Radovanu şi Căscioarele, Judeţul Călăraşi, care beneficiau de pensii, ca urmare a unor menţiuni, în fals, în carnetele de muncă şi a adeverinţelor false eliberate de M. IONEL. Faţă de aceste persoane se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor înşelăciune, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale.

Prejudiciul cauzat Casei Judeţene de Pensii Călăraşi a fost stabilit la suma totală de 111.308 lei.

Suspectul M. IONEL a fost prezentat astăzi, 19 iunie a.c., instanţei de judecată, cu propunerea de arestare, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals material în înscrisuri oficiale. Acesta a fost depus în arestul I.P.J. Călăraşi.

Unii au citit și asta: