Fapt divers

Bucureștenii sunt printre cei mai matinali locuitori europeni

morning

Trei sferturi dintre bucureşteni se trezesc la 7 dimineaţa sau chiar înainte, arată un studiu privind obiceiurile locuitorilor Capitalei din dimineţile zilelor lucrătoare, realizat de IKEA România la finalul anului trecut.

Bucureștenii se trezesc mai devreme decât alți europeni din capitalele incluse în studiul „Life at Home Report”, realizat de compania IKEA în 2014. Astfel 75% se trezesc la 7:00 sau mai devreme și, în total, 94% dintre locuitorii Capitalei se trezesc înainte de ora 9:00.

Studiul mai arată că deşi sunt matinali, 69% apasă butonul de snooze al telefonului cel puţin o dată. De asemenea, 4 din 10 bucureșteni spun că se simt foarte creativi dimineața, la scurt timp după trezire, cel mai ridicat procent dintre ţările europene participante. Timpul petrecut de la trezire până la plecarea de acasă este de 1 oră și 21 de minute, mai puțin decât media celorlalte orașe din cercetare, care este de 1 oră și 37 de minute.

De asemenea, studiul mai arată că şi aspectul este un lucru foarte important. Studiul arată că nouă din zece bucureşteni se pregătesc pentru dimineaţă cu o seară înainte. Înainte de culcare, cel mai mult îi stresează trezirea de a doua zi și, mai ales, faptul că s-ar putea să nu audă alarma. În plus, 64% dintre bucureşteni fac duş sau baie seara.

Bucureștenii petrec în medie 13 minute în fiecare dimineață pentru a se aranja (16 minute femeile , 11 bărbaţii) şi 6 minute pentru a alege cu ce să se îmbrace Majoritatea femeilor îşi rezervă timp dimineaţa pentru machiaj şi coafat( 64% dintre femei se machiază dimineața și 2 din 3 bucureșteni își aranjează părul dimineața). Mai mult, 8 din 10 bucureşteni se simt încrezători atunci când pleacă de acasă, cel mai mare procent din toate orașele analizate; bărbaţii se simt însă mai încrezători decât femeile (84% faţă de 74%).

Micul dejul este şi el important, însă numai 51% dintre bucureşteni iau micul dejun acasă în timpul săptămânii, mai puţin ca în celelalte capitale (62%), iar 41% folosesc telefoane/tablete/computere în timp ce iau micul dejun, în timp ce 37% se uită la televizor.

O cincime dintre bucureşteni sunt de părere că dimineţile sunt cele mai stresante perioade ale zilei. Astfel, 50% dintre studenţii bucureşteni au lucrat din pat în dimineţile din timpul săptămânii, 7% dintre bucureștenii care lucrează sau studiază au obiceiul de a lucra frecvent dimineața, acasă – un procent mai mic decât media celorlalte orașe (10%), iar 45% dintre bucureștenii care lucrează sau studiază au lucrat la un moment dat la biroul de acasă, 27% la masa de la bucătărie și 26% din pat. Se pare că unii bucureşteni lucrează în timpul săptămânii şi din baie, procentul acestora fiind numai 13%.
Citiți tot articolul aici: http://www.forbes.ro/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × four =

To Top