Bulgarii vor construi autoturisme chinezeşti

Firma chineză de automobile, Great Wall Motor şi firma bulgară Litex Motors vor începe din 2011 producţia de autovehicule la uzina o uzină din nordul Bulgariei, a anunţat firma chinezească, informează Novinite, citată de Radio România Actualităţi.

Unul dintre cei mai importanţi producători auto din China, Great Wall Motor, a semnat anul trecut un acord cu holdingul bulgar pentru producţia de autovehicule.

Money.ro precizează că circa 1.800 de muncitori vor lucra la cele patru modele: două berline – Voleex C30 şi C50, SUV-ul H5 (bazat pe vechiul Isuzu Axiom) şi un 4X4 utilitar.